A dat Isus comenzi contradictorii?

În grădina Ghetsimani, după ce S-a rugat de trei ori, Isus se întoarce la ucenicii care dormeau și, deranjat de neputința lor de a veghea împreună cu El, le zice: „De acum încolo, dormiți și odihniți-vă!” După cum curge narațiunea în Matei și Marcu, după numai câteva secunde, Isus le dă ucenicilor o altă comandă, care o contrazice pe prima: „Sculați-vă, haideți să mergem!„Dormiți și odihniți-vă! …… Sculați-vă, haideți să mergem!”

Pentru cititor, aceste comenzi contradictorii lasă impresia unei instabilități care-L caracterizează pe Isus, cel puțin în ceea ce privește starea de spirit și luciditatea exprimării, dacă nu și modul de abordare a pasului următor, etc. Avem, parcă, imaginea unui Isus încurcat. O astfel de imagine, însă, nu poate fi reală. Evangheliștii sinoptici accentuează în mod repetat determinarea lui Isus de a merge la Ierusalim ca să moară pentru cei păcătoși. 

Cum explicăm atunci imaginea aceasta a unui Isus „încurcat” care acum zice una, iar în secundele următoare spune altceva! Nu cumva această imagine este creată de traducător? Este adevărat, există traduceri în care această contradicție nu apare, dar sunt aceste traduceri corecte?

Cheia rezolvării acestei dileme pare să se afle în v. 45, mai precis în cuvintele prin care este exprimată prima „comandă”: „De acum încolo, dormiți și odihniți-vă!” (Καθεύδετε ‹τὸ› λοιπὸν καὶ ἀναπαύεσθε). Cele două verbe, a dormi și a se odihni, au aceeași formă atât la prezent indicativ cât și la imperativ. Care din cele două moduri verbale exprimă intenția lui Isus? Apoi, avem adverbul ‹τὸ› λοιπὸν care poate fi tradus prin: în sfârșit, în rest, de acum încolo, de aici încolo, în viitor.   BDAG 602, s.v. λοιπός 3.a., dar și Bill Mounce (https://billmounce.com/greekvocabulary) recomandă ca adverbul ‹τὸ› λοιπὸν să fie tradus aici prin încă (engl. still). În acest caz, propoziția poate lua forma unei afirmații: Voi încă dormiți și vă odihniți! sau a unei întrebări: Încă (mai) dormiți și vă odihniți?

Exprimarea cuvintelor lui Isus printr-o întrebare constituie un avantaj, întrucât elimină contradicția de care vorbeam. Isus îi întreabă pe ucenici: Încă (mai) dormiți și vă odihniți? după care le spune: „Sculați-vă, haideți să mergem!” Dar, trebuie să ne întrebăm cât de corectă este sugestia BDAG și a lui Mounce, având în vedere că atât Matei cât și Marcu puteau folosi adverbul ἔτι, încă, un adverb mult mai comun pentru acest mod de exprimare.

Aparent, mai există o posibilitate de traducere care elimină contradicția dintre cele două „comenzi” date de Isus, anume dacă traducem propoziția în speță prin „Dormiți și odihniți-vă de aici încolo!”, adică după ce vor trece aceste evenimente, dar acum „Sculați-vă, haideți să mergem!” Cu alte cuvinte, totul depinde de felul în care înțelegem adverbul ‹τὸ› λοιπὸν. Adverbul „de acum încolo” se referă la intervalul de timp care începe în momentul vorbirii. Adverbul sugerat de mine, „de aici încolo” se referă la un interval de timp care nu începe neapărat în momentul vorbirii, ci în contextul acelor circumstanțe. „De aici încolo” poate însemna și „mai încolo”, după ce vor trece aceste evenimente. De fapt, BDAG oferă și posibilitatea de a traduce adverbul ‹τὸ› λοιπὸν prin în viitor.

Am putea, atunci, să traducem cuvintele Καθεύδετε ‹τὸ› λοιπὸν καὶ ἀναπαύεσθε prin „Dormiți și odihniți-vă mai târziu!” sau „…. mai încolo!”?

Aștept opinia colegilor traducători!

Publicat în Uncategorized | 2 comentarii

Neghină sau zizanie?

Sunt cu traducerea Noului Testament în capitolul 13 din Evanghelia după Matei (nu am luat cărțile NT în ordinea în care apar în canonul NT). Parabola semănătorului este binecunoscută de majoritatea cititorilor NT. Mulți dintre ei au auzit despre neghină doar din evanghelie, fără să fi avut ocazia să vadă sau să identifice planta pe teren.

Că planta de care vorbește Isus în această parabolă nu este neghina știam de câteva zeci de ani și chiar am amintit în predicile mele, atunci când era cazul, despre această discrepanță. Până acum, însă, nu m-am apucat să fac vreo investigație în sensul acesta. Ajungând acum cu traducerea în acest punct și dorind să fiu cât mai fidel textului original, m-am văzut silit să fac puțină cercetare și în domeniul botanic 🙂

Termenul grecesc folosit de Isus pentru planta semănată noaptea de vrăjmaș este ζιζάνια (zizánia). DEX ’09 descrie zizania după cum urmează:

ZIZÁNIE  – Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare alungite, cu spicul asemănător cu cel al pirului, cultivată ca plantă furajeră și ornamentală (Lolium perenne).

Planta mai este cunoscută și ca raigrass englezesc (sau wild rice). Iată și cum arată zizania și spicul ei:

lolium perenne plantă.jpg   lolium perenne spic.jpg

Toate versiunile românești ale NT, traduc termenul grecesc zizánia prin neghină. DEX ’09 descrie neghina astfel:

NEGHÍNĂ, neghine, s. f. Buruiană anuală din familia cariofilaceelor cu tulpina și cu frunzele păroase, cu flori roșii-purpurii, cu sămânța măruntă, de culoare neagră, răspândită în culturile de grâu; năgară (Agrostemma githago).

Iată aspectul fizic al acestei plante:

Agrostemma_githago_plantă.jpg Agrostemma githago semințe.jpg

Și totuși, la itemul neghină, DEX-ul menționează și zizania, ca sens secundar al neghinei, după cum urmează:

NEGHÍNĂ s. (BOT.; Agrostemma githago) năgară, zizanie, (pop.) mălură, (înv. și reg.) plevilă, (reg.) negreață, (înv.) pleavă.

 

Dar, această echivalare în vorbirea curentă a neghinei cu zizania nu este una științifică. Este clar că vorbim de două plante complet diferite: sunt din familii diferite (una este erbacee din familia gramineelor, sau cerealelor, alta din familia cariofilaceelor), au denumiri botanice diferite (Lolium perenne vs. Agrostemma githago) și … arată complet diferit!

Chiar dacă în vorbirea curentă ne referim la două plante diferite folosind același cuvânt (neghină), trebuie să ne întrebăm care din cele două plante este menționată în Parabola semănătorului. În ce mă privește, nu am nici o îndoială că Isus s-a referit la zizanie, și nu la neghină.

Sunt convins că și alți traducători au făcut investigații de acest gen cu privire la neghină vs. zizanie. Totuși, având la îndemână aceste informații, mă întreb de ce există reticență din partea traducătorilor de a folosi în traducere cuvântul corect, care se referă la planta menționată de Isus!? Doar pentru că în România neghina este mai bine cunoscută decât zizania? Sau pentru că ne-am obișnuit cu „Pilda neghinei” în loc de „Pilda zizaniei”? Urmând acest raționament, americanii ar trebui să vorbească de „lanurile de porumb” în loc de „lanurile de grâu” (Mt 12:1), sau despre un Isus care „Își va strânge porumbul în hambar” în loc de Isus care „Își va strânge grâul în grânar” (Mt 3:12). Cum am privi, noi românii, această adaptare „geo-culturală” a termenilor biblici?

Există două indicii în text că planta la care se referă Isus are un aspect asemănător grâului, cel puțin în faza de început a dezvoltării sale. În v. 29, stăpânul casei nu permite slugilor să smulgă zizania în această fază incipientă de dezvoltare a ei, ca nu cumva să smulgă și grâul. Probabil pentru că paiul acesteia se asemăna foarte mult cu paiul de grâu. Apoi, în v. 30, același stăpân spune slugilor să adune zizania și să o lege „în snopi” ca să fie arsă. Doar plantele cu tulpină alungită se leagă în snopi! Neghina nu cade în această categorie.

M-am uitat în câteva versiuni moderne ale NT și am descoperit că multe dintre ele traduc termenul grecesc zizánia prin echivalentul lexical care descrie corect această plantă: Louis Segond, ed. rev. 1979, – l’ivraie; NT italian, trad. din gr., ed. 1992 – zizzanie; NKJV, NASB et. al. – tares. Traducerea germană Lutherbibel, ed. rev. 1984, folosește genericul Unkraut, iarbă. La fel, mai multe traduceri englezești folosesc genericul „weeds”, cu o notă infrapaginală care menționează „tares”. Totuși, niciuna din versiunile consultate nu traduc grecescul zizánia printr-un termen care să descrie o plantă cu totul diferită de familia gramineelor, așa cum fac traducerile românești.

Ținând cont de faptul că termenul zizania există în limba română, de asemănarea dintre zizanie și grâu, sugerată chiar de textul biblic, și de deosebirea mare care este între neghină și zizanie consider că ar trebui să ne învingem reticența de a înlocui neghina cu zizanie.

Sper ca prin această sugestie să nu bag zâzanie printre traducători. Este altceva decât zizania, chiar dacă au aceeași origine! 🙂

 

 

          

Publicat în Uncategorized | 4 comentarii

Evanghelia lui Marcu: Capitolul 7

Am încheiat traducerea Evangheliei după Marcu. Vă supun atenției Capitolul 7. Sper ca în vara aceasta să putem scoate ediția pilot.

Capitolul 7

Datinile bătrânilor
(Mt 15:1-20)

     1 Fariseii și câțiva dintre cărturari, veniți din Ierusalim, s-au adunat la El 2 și i-au văzut pe unii dintre ucenicii Lui că mâncau pâine[1] cu mâinile necurate, adică nespălate. 3 Căci fariseii și toți iudeii, păstrând datinile[2] bătrânilor, nu mănâncă dacă nu-și spală mâinile cu grijă[3]. 4 Sau dacă nu se îmbăiază când se întorc de la piață, nu mănâncă. Și sunt multe alte datini pe care le-au primit ca să le țină: spălarea paharelor, a ulcioarelor și vaselor, și a paturilor[4]. 5 Deci[5], fariseii și cărturarii L-au întrebat: „De ce nu țin ucenicii Tăi tradițiile bătrânilor, ci mănâncă pâine cu mâinile necurate?” 6 El le-a zis: „Bine a profețit Isaia despre voi ipocriții[6], după cum stă scris:

«Poporul acesta mă cinstește cu buzele, dar inima lor este departe de mine.
     7 În zadar Mă cinstesc ei dând altora, ca învățături, niște porunci ale oamenilor.»[7]
 
      8 Ați părăsit porunca lui Dumnezeu și păziți datina oamenilor.”[8] 9 Apoi le-a zis: „Frumos![9] Voi dați la o parte porunca lui Dumnezeu, ca să țineți[10] datina voastră! 10 Căci Moise a zis: «Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta!» și «Cel care-și vorbește de rău tatăl sau mama să fie pedepsit cu moartea!» 11 Voi, însă, spuneți: «Dacă un om spune tatălui său sau mamei sale: „Orice ai putea primi de la mine este Korban[11] – adică un dar închinat lui Dumnezeu”» –  12 voi nu-l mai lăsați pe acel om să facă nimic pentru tatăl său sau pentru mama sa. 13 Astfel, voi anulați Cuvântul lui Dumnezeu prin datina voastră pe care ați transmis-o mai departe. Și multe lucruri de felul acesta faceți.”

     14 Și chemând din nou mulțimea la Sine, a început să le zică[12]: „Ascultați-Mă toți și înțelegeți! 15 Nimic din ceea ce este în afara omului și intră în el nu-l poate întina. Dar lucrurile care ies din om, acelea sunt cele care-l întinează.” 16[13] 17 Când a lăsat mulțimea și a intrat în casă, ucenicii au început să-L întrebe[14] despre parabolă. 18 Și El le-a spus: „Cum, nici voi nu pricepeți? Nu înțelegeți că tot ce intră în om de afară nu-l poate întina? 19 Fiindcă nu intră în inima lui, ci în stomac, iar de acolo merge în hazna[15].” A spus acestea declarând curate toate bucatele[16]. 20 Și le-a mai spus: „Ceea ce iese din om, aceea îl întinează! 21 Căci dinăuntru, din inima omului, ies gândurile rele, desfrânările, furturile, uciderile, 22 adulterele, lăcomiile, răutățile, viclenia, nerușinarea, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, nebunia. 23 Toate aceste rele ies dinăuntru și-l întinează pe om.”

Credința femeii sirofeniciene
(Mt 15:21-28)

     24 S-a ridicat și a plecat de acolo în regiunea Tirului[17]. Și intrând în casă, n-a vrut să știe nimeni unde este, dar nu a putut să rămână ascuns. 25 Căci o femeie care avea o fetiță cu un duh necurat, de îndată ce a auzise despre El, a venit și i-a căzut la picioare. 26 Femeia era o grecoaică de origine sirofeniciană și L-a rugat să scoată demonul din fetița ei. 27 El i-a zis: „Lasă mai întâi să se sature copiii, căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței”. 28 Dar ea i-a răspuns: „Da, Doamne, dar și cățeii de sub masă mânâncă din firimiturile copiilor!” 29 Și El i-a zis: „Pentru răspunsul[18] acesta, du-te! Demonul a ieșit din fiica ta.”[19] 30 Plecând acasă, ea a găsit-o pe copilă culcată pe pat și demonul ieșise din ea.

Vindecarea unui surdomut

     31 Plecând din nou din ținuturile Tirului, a trecut prin Sidon spre Marea Galileii, în mijlocul regiunii Decapolis[20]. 32 I-au adus un surd care vorbea cu greu și L-au rugat să-și pună mâna[21] peste el. 33 Luându-l deoparte din mulțime, i-a pus degetele în urechi și, după ce a scuipat, i-a atins limba.[22] 34 Apoi, privind spre cer, a suspinat și a zis: „Effata!”[23], care înseamnă „Deschide-te!” 35 Îndată i s-au deschis urechile, i s-a dezlegat limba[24] și a început să vorbească deslușit. 36 Isus[25] le-a poruncit să nu spună nimănui dar, cu cât le poruncea, cu atât mai mult vesteau cele întâmplate. 37 Fiind uimiți peste măsură, ei ziceau: „Toate le-a făcut bine! Chiar și pe surzi îi face să audă și pe muți să vorbească.”


[1] Lit., „pâini”.

[2] Peste tot în acest pasaj am tradus termenul παράδοσις cu „datină” pentru a face diferență între inutilele datini omenești, impuse de farisei, și tradiția mozaică a cărei legitimitate nu era discutabilă.

[3] Lit., „cu pumnul”. Conform obiceiului, mâinile se spălau prin învârtirea pumnului semiînchis în palma celeilalte mâinii, apoi cele două mâini își inversau rolurile. Astfel, în două scurte etape, ambele mâini erau spălate bine, atât în palmă cât și pe dosul pălmii. Deși, după regulile prevăzute în Mișna, pentru servirea mesei era suficientă spălarea extremității degetelor, prin înmuierea acestora și frecarea lor cu prima falangă a degetului mare, se pare că fariseii practicau spălarea mâinii „cu pumnul”. Vezi Mișna, Yadayim cap.1; BAGD 728, s.v. πυγμή.

[4] Unele mss nu menționează spălarea paturilor. Termenul kli,nh se poate referi și la paturi mobile (saltele sau rogojine). BAGD 436, s.v. κλίνη, sugerează că termenul se referă aici la saltelele pe care iudeii stăteau la masă, rezemați pe un cot.

[5] Lit., „și”. După nota explicativă pe care o dă Marcu în v. 3-4, este nevoie de o conjuncție conclusivă prin care să se reia ideea din v.2.

[6] Toate traducerile românești consultate au aici cuvântul „fățarnic/ipocrit” la cazul vocativ: „fățarnicilor” sau „ipocriților”. În textul grecesc, însă, substantivul este la genitiv plural: τῶν ὑποκριτῶν și stă pe lângă pronumele personal „voi” (ὑμῶν). Ca atare, textul trebuie tradus: „despre voi ipocriții”, nu „despre voi, ipocriților!”. Majoritatea versiunilor englezești traduc corect cazul acestui substantiv.

[7] Isaia 29:13

[8] Unele mss adaugă: „spălarea ulcioarelor și a paharelor și multe alte lucruri ca acestea faceți”.

[9] A se observa tonul ironic al lui Isus.

[10] Unele mss au: „stabiliți” sau „întemeiați” (στήσητε).

[11] Se referă la ceva pus deoparte ca să fie dat lui Dumnezeu sau Templului cândva mai târziu. Până atunci, putea fi păstrat și folosit de cel care a făcut promisiunea. Uneori, fii, care aveau datoria de a-și ajuta părinții, nu se achitau de această datorie sub motivul (sau pretextul) că mijloacele cu care i-ar fi putut ajuta sunt deja Korban, adică închinate lui Dumnezeu. Tradiția iudaică îi absolvea de datoria pe care o aveau față de părinți.

[12] Un imperfect incoativ care pune accentul pe începutul acțiunii, nu pe durata ei.

[13] Cele mai timpurii și mai importante mss nu conțin textul din v. 16: „Dacă cineva are urechi de auzit, să audă!”

[14] Un imperfect incoativ care pune accentul pe începutul acțiunii, nu pe durata ei.

[15] Sau „latrină, canal”.

[16] Lit., „curățind toate bucatele”.

[17] Unele mss adaugă: „și Sidonului”.

[18] Lit., „pentru cuvântul acesta”. Termenul λόγος, însă, poate însemna răspuns, cuvântare, mesaj, etc.

[19] Singurul miracol făcut de Isus la distanță care apare în Evanghelia după Marcu.

[20] Sau „regiunea celor zece orașe”, o regiune care se întinde la E și SE de Marea Galileii. Un singur oraș, Scythopolis, se afla la vest de Iordan.

[21] În actul punerii mâinilor, în Noul Testament mâna apare atât la singular cât și la plural, neexistând nicio diferență în ce privește scopul sau rezultatul gestului.

[22] Gestul lui Isus de a atinge limba unui mut cu saliva Lui, ca și alte gesturi ale Mântuitorului, este greu de înțeles pentru un cititor din secolul XXI. Se pare că Isus a acționat în baza unei credințe populare, atât în mediul greco-roman cât și în mediul iudaic, că saliva unui sfânt are puteri miraculoase. Vezi Pliniu, Hist. Nat. 28.7; Tacit, Hist. 4.81; Suetoniu, Vespasianus 7. Pentru mediul iudaic, vezi Strack-Billerbeck, Kommentar, I 627f. și II, 15f.

[23] Cuvânt de origine aramaică, tradus în greacă pentru destinatarii evangheliei.

[24] Lit., „legătura limbii”.

[25] Lit., „El”. Am introdus aici referentul (Isus) pentru claritate, mai ales că numele lui Isus nu apare deloc în textul grecesc al acestui capitol.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Câteva dificultăți/posibilități de traducere în Evanghelia după Marcu

Am încheiat traducerea Evangheliei după Marcu. În câteva locuri, nu a fost tocmai ușor să găsesc varianta corectă de traducere. Vă supun atenției pasajele și felul în care am găsit cu cale să traduc. Aștept feedback-ul vostru cu mulțumiri anticipate.

 

  1. (6:2) Și mulți care-L ascultau erau uimiți și ziceau: „De unde are omul acesta toate acestea? Și ce înțelepciune i-a fost dată! Și ce minuni se fac prin mâinile lui!”

În unele traduceri, reacția mulțimii la ceea ce a făcut Isus este redată printr-un șir de trei întrebări: „De unde are omul acesta aceste învățături? Și ce este această înțelepciune care i-a fost dată? Și cum se fac astfel de minuni prin mâinile lui?” Cu toate că în Nestle-Aland semnul întrebării este pus la sfârșitul versetului, gramatica textului permite ca ultimele două secțiuni ale reacției mulțimii să fie traduse prin propoziții exclamative. Consider că această opțiune este mai fidelă textului original decât prima întrucât nu necesită adăugarea altor cuvinte în text. Uimirea pe care o afișează cei care-L ascultă pe Isus nu se materializează neapărat în actul credinței. Dimpotrivă, textul indică aici cu claritate că, deși erau uimiți, „se poticneau în El” (v. 3) și nu credeau în El (v. 6). Necredința lor izvora din neputința lor de a identifica sursa puterii și a înțelepciunii Lui: „De unde are omul acesta toate acestea?”.

  1. (7:31) Plecând din nou din ținuturile Tirului, a trecut prin Sidon, spre Marea Galileii, în mijlocul regiunii Decapolis.

Variantele de traducere găsite în versiunile românești includ:

  • „a venit prin Sidon, la Marea Galileii, trecând prin ținutul Decapole” (EDCR)
  • „a venit prin Sidon, la Marea Galileii, de-a dreptul prin ţinutul Decapolei” (VBA)
  • „S-a dus, prin Sidon, la Marea Galileii, trecând prin regiunea Decapolis” (NTR)
  • „plecând din ţinuturile Tirului şi Sidonului, a venit la marea Galileei, prin mijlocul ţinuturilor Decapolei” (BTF)

Problema de traducere ține de geografia Țării Sfinte. Ca să vii de la Sidon la Marea Galileii, n-ai cum să treci „prin ținutul Decapole” și cu atât mai puțin „de-a dreptul prin ţinutul Decapolei” sau „prin mijlocul ținuturilor Decapolei”. Singura regiune care se interpune între „ținutul Tirului”, în care era inclus și Sidonul, și Marea Galileii este regiunea Galileea. Ca să ajungă de la Sidon la Marea Galileii prin mijlocul ținutului Decapolis, Isus trebuia să treacă prin ținutul Cezareii lui Filip și să coboare pe lângă Marea Galileii până spre Gherasa, apoi să urce din nou pe direcția NV spre mare. Personal mă îndoiesc că acesta este traseul pe care îl are în vedere Marcu.

O traducere mai plauzibilă ne-o oferă Cristian Bădiliță și NTC. În versiunea lor, Isus vine de la Sidon la Marea Galileii, „ în mijlocul ținutului Decapolis”. Într-adevăr, textul în greacă menționează mijlocul regiunii Decapolis (ἀνὰ μέσον τῶν ὁρίων Δεκαπόλεως). Pentru o traducere corectă, zic eu, trebuie acordată atenție și felului în care traducem prepoziția εἰς din εἰς τὴν θάλασσαν τῆς Γαλιλαίας. Dacă traducem „la Marea Galileii” ajungem în impas, întrucât Marea Galileii nu se află în mijlocul regiunii Decapolis, ci la periferia acesteia. Traducerea corectă, consider eu, este cea recomandată mai sus: „a trecut prin Sidon, spre Marea Galileii, în mijlocul regiunii Decapolis”. Prin traducerea prepoziției cu sensul ei primar „spre”, Marea Galileii nu mai este destinația, ci indică direcția înspre care S-a îndreptat Isus la plecarea din Sidon. Nu s-a oprit la mare, ci Și-a continuat drumul până „în mijlocul regiunii Decapolis”.

  1. (10:1) Isus a plecat de acolo și a venit în regiunea Iudeii (și) dincolo de Iordan.

Unele mss nu conțin conjuncția „și”. Având în vedere faptul că Iudeea și Capernaum (locul de unde pleacă Isus) sunt de aceeași parte a Iordanului, lipsa conjuncției „și” crează o dificultate de armonizare a textului cu geografia actuală a Palestinei din timpul lui Isus. Mai multe traduceri românești urmează textul manuscriselor care nu conțin conjuncția și redau: „a venit în regiunea Iudeii, dincolo de Iordan”. Traducerea este incorectă întrucât regiunea de „dincolo de Iordan” nu mai este Iudeea, ci Perea. Datorită dificultății geografice pe care o prezintă lipsa acestei conjuncții, mai multe mss adaugă prepoziția „prin”: „a venit în regiunea Iudeii, prin partea cealaltă a Iordanului” (διὰ τοῦ πέραν τοῦ Ἰορδάνου), indicând astfel traseul urmat de Isus. Această variantă textuală apare, însă, în mss de mică importanță, mai târziu și, cum spuneam, ca o reacție la ceea ce s-a considerat a fi lectio difficilior.

Soluția este simplă: adoptarea variantei de citire care conține conjuncția „și”, variantă care apare în paranteză în Nestle-Aland. Conform acesteia, Isus vine în regiunea Iudeii, dar trece și dincolo de Iordan.

  1. (12:1) „Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu un gard, a săpat o groapă pentru teasc și a zidit un turn. 

Probabil că versetul acesta nu ar comporta vreo dificultate dacă am ști cu certitudine ce formă avea în vremea lui Isus un teasc (presă) de vin. Cele mai multe versiuni românești traduc ὑπολήνιον prin „teasc” („a săpat un teasc”). Conform lexiconului BAGD, termenul ὑπολήνιον se referă la o groapă săpată pentru așezarea teascului de vin (BAGD 845, s.v. ὑπολήνιον). Este evident că teascul în sine (presa de struguri) nu poate fi săpat, decât dacă ar fi de forma unei gropi unde strugurii se storc prin călcarea cu picioarele. O astfel de groapă, însă, ar trebui săpată în piatră, într-un teren stâncos. Chiar și în acest caz, ar exista riscul ca vinul să se scurgă în pământ prin fisurile pietrei. Traducerea corectă pare să fie cea recomandată de BAGD – „o groapă pentru teasc” (Engl., „a pit for the winepress”, ESV, NIV, NRSV, HCSB, NET et al).

  1. (14:19) Ei au început să se întristeze și să-I zică, unul după altul: „Nu cumva sunt eu?”

Știm bine că particula interogativă μήτι este utilizată în întrebările care așteaptă un răspuns negativ, în cazul de față: „Nu, nu ești tu!”  Întrebarea pe care o am este în ce măsură am putea formula întrebarea din acest verset în felul următor: „Doar nu sunt eu!?” sau  „Nu-i așa că nu sunt eu?”

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Faptele Apostolilor: Capitolul 15

Săptămâna trecută am finalizat traducerea cărții Faptele Apostolilor. Intenționez ca, în luna mai, să scot o ediție pilot în care să includ Faptele Apostolilor, Evanghelia după Marcu și o epistolă paulină, probabil Galateni. Până atunci, vă pun la dispoziție capitolul 15 din Fapte. Recomandările, comentariile și criticile voastre sunt binevenite.

Conciliul de la Ierusalim

1 Unii din cei care veniseră din Iudeea îi învățau pe frați astfel: „Dacă nu sunteți circumciși după obiceiul lăsat de[1] Moise, nu puteți fi mântuiți. 2 Astfel, după ce a avut loc o disensiune și o discuție aprinsă[2] între Pavel și Barnaba și aceștia, frații i-au numit pe Pavel, pe Barnaba și pe alți câțiva dintre ei să urce la Ierusalim, la apostoli și la prezbiteri, ca să discute cu privire la această neînțelegere. 3 Așadar, fiind trimiși de biserică, ei au străbătut Fenicia și Samaria, istorisind pe îndelete[3] despre convertirea Neamurilor. Și le-au făcut o mare bucurie tuturor fraților. 4 Ajungând în Ierusalim, au fost primiți de biserică, de apostoli și de prezbiteri. Ei le-au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu cu ei. 5 S-au ridicat, însă, câțiva din partida fariseilor care crezuseră și au spus: „Trebuie să-i circumcideți și să le porunciți să țină Legea lui Moise!”

6 Apostolii și prezbiterii s-au adunat laolaltă ca să discute[4] despre acest subiect. 7 După o dezbatere îndelungată[5], s-a ridicat Petru și le-a spus: „Fraților, voi știți că, din primele zile, Dumnezeu a făcut o alegere între voi, ca prin gura mea să audă Neamurile Cuvântul Evangheliei și să creadă. 8 Și Dumnezeu care cunoaște inima, a depus mărturie cu privire la Neamuri[6], dându-le Duhul Sfânt, întocmai ca și nouă. 9 Și nu a făcut nicio deosebire între noi și ei, ci le-a curățat inimile prin credință. 10 Acum dar, de ce-L ispitiți[7] pe Dumnezeu, punând pe gâtul ucenicilor un jug pe care nici părinții noștri, nici noi, n-am fost în stare să-l purtăm? 11 Dar, noi credem că suntem mântuiți în același fel ca și ei – prin harul Domnului Isus”.

12 Atunci toată mulțimea a tăcut și-i asculta pe Barnaba și pe Pavel istorisind câte semne și minuni a făcut Dumnezeu prin ei între Neamuri. 13 Când și-au încheiat vorbirea[8], a răspuns Iacov, zicând: „Fraților, ascultați-mă! 14 Simon ne-a explicat felul în care, de la bun început, Dumnezeu S-a aplecat[9] spre Neamuri ca să-și scoată din ele un popor care să-I poarte Numele[10]. 15 Acestui mesaj[11] i se potrivesc[12] și cuvintele profeților, după cum este scris:

16 «După acestea, Mă voi întoarce

și voi rezidi cortul căzut al lui David;

ruinele lui le voi rezidi

și îl voi face din nou să stea drept,

17 așa încât rămășița de oameni

să-L caute pe Domnul

împreună cu toate Neamurile peste care a fost chemat Numele Meu,

zice Domnul Care face aceste lucruri

18 cunoscute din veșnicie.[13]»

 

19 De aceea, eu sunt de părere să nu-i mai tulburăm pe aceia dintre Neamuri care se întorc la Dumnezeu, 20 ci să li se scrie: să se ferească de lucrurile întinate de idoli[14], de imoralitate sexuală[15], de animale sufocate[16] și de sânge[17]. 21 Căci, încă din vechime[18], Moise are în fiecare cetate oameni care-l propovăduiesc, fiind citit în sinagogi în fiecare zi de sabat.

Decizia Conciliului apostolic

22 Atunci, apostolii și prezbiterii, împreună cu întreaga biserică, au găsit cu cale să trimită la Antiohia câțiva bărbați aleși dintre ei, împreună cu Pavel și Barnaba: pe Iuda numit și Barsaba și pe Sila, bărbați cu reputație între frați. 23 Au scris prin mâna acestora:

„Apostolii și prezbiterii, frații voștri, către frații dintre Neamuri care sunt în Antiohia, Siria și în Cilicia – Salutare! 24 Întrucât am auzit că unii dintre noi care au plecat, fără vreo însărcinare din partea noastră, v-au tulburat[19] prin cuvintele lor, răvășindu-vă sufletele, 25 noi, într-un gând, am găsit cu cale să alegem câțiva bărbați și să-i trimitem la voi, împreună cu preaiubiții noștri Barnaba și Pavel, 26  oameni[20] care și-au riscat[21] viața pentru Numele Domnului nostru, Isus Cristos. 27 Așadar, i-am trimis pe Iuda și Sila ca și ei, prin viu grai, să vă spună aceleași lucruri. 28 Căci, ni s-a părut potrivit, Duhului Sfânt și nouă, să nu mai punem nicio altă povară asupra voastră, decât aceste reguli[22] necesare: 29 să vă feriți de ceea ce[23] este jertfit idolilor, și de sânge, și de animale sufocate[24] și de imoralitate sexuală. Ferindu-vă de acestea, bine veți face! Fiți sănătoși!

30 Așadar, după ce li s-a dat drumul, ei au coborât la Antiohia și, adunând mulțimea ucenicilor, le-au înmânat scrisoarea. 31 Citind-o, frații s-au bucurat de încurajarea[25] primită. 32 Iuda și Sila, ei înșiși fiind și profeți, i-au mângâiat pe frați și i-au întărit prin multe cuvinte[26]. 33 După ce au petrecut[27] câtva timp acolo, au fost lăsați să plece cu urări de pace[28] de la frați, către cei care îi trimiseseră. 34[29] 35 Pavel și Barnaba au rămas în Antiohia, învățând și vestind Cuvântul Domnului, împreună cu mulți alții.

Pavel și Barnaba se despart

36 Dar după câteva zile, Pavel i-a zis lui Barnaba: „Să ne întoarcem și să-i vizităm pe frați în fiecare cetate în care am vestit Cuvântul Domnului, ca să vedem cum sunt”. 37 Barnaba voia să-l ia cu ei și pe Ioan, numit și Marcu. 38 Pavel, însă, considera că este bine să nu-l ia cu ei pe cel care i-a părăsit în Pamfilia și care nu i-a însoțit în lucrare. 39 S-a iscat o dispută aprinsă între ei, încât s-au despărțit unul de altul. Barnaba a plecat cu corabia spre Cipru, luându-l cu el pe Marcu. 40 Pavel, alegându-și-l pe Sila, a plecat, după ce fusese încredințat harului Domnului de către frați. 41 El a străbătut Siria și Cilicia, întărind bisericile.

_______________________

[1] Lit., „obiceiul lui Moise”. Este evident că textul nu se referă la un obicei personal al lui Moise, ci la unul prescris de el. Moise se identifică aici cu Legea mozaică.

[2] Lit., „nu mică”.

[3] Verbul ἐκδιηγέομαι are sensul de a povesti în detaliu (vezi BAGD 238, s.v. ἐκδιηγέομαι).

[4] Lit., „să vadă (despre)…”

[5] Lit., „după ce a avut loc multă dezbatere”.

[6] Lit., „ele”.

[7] BDAG (793, s.v. πειράζω) recomandă traducerea verbului prin a pune la încercare: „de ce-L puneți la încercare pe Dumnezeu”. Explicația BDAG este că iudaizatorii, care s-au îndoit de primirea Duhului de către cei dintre Neamuri, L-au pus pe Dumnezeu la încercare pentru a se convinge de mântuirea acestora: Dacă vor accepta să se circumcidă, înseamnă că Dumnezeu i-a primit; dacă nu vor accepta circumciderea, înseamnă că nu au avut o convertire autentică. Prin traducerea verbului πειράζω cu „a ispiti”, accentul cade pe reacția lui Dumnezeu la impunerea de către iudaizatori a unor condiții pe care El nu le-a cerut Neamurilor.

[8] Lit., „După ce ei au tăcut”

[9] Lit., „a privit peste, a privit favorabil, a vizitat” (ἐπεσκέψατο). Vezi BAGD 298, s.v. ἐπισκέπτομαι.

[10] Lit., „pentru Numele Său”. Explicat pentru claritate.

[11] Sau „cuvânt”, „cuvântul” sau „mesajul” fiind ceea ce spusese Simon despre mântuirea Neamurilor. Am ales să traduc acel λόγος subînțeles cu „mesaj”, în felul acesta evitînd formularea „acestui cuvânt i se potrivesc … cuvintele”

[12] Lit., „se armonizează” (συμφωνοῦσιν).

[13] Unele mss conțin o variantă mai lungă în v.18 – „Cunoscute din veșnicie Îi sunt lui Dumnezeu toate lucrările Sale”.

[14] Referirea este la carnea sacrificată idolilor (cf. v. 29)

[15] Termenul πορνεία este unul general, folosit pentru orice imoralitate sexuală. A-l traduce prin „curvie” sau „adulter” ar însemna limitarea conținutului semantic al acestui cuvânt. Vezi BAGD 693, s.v. πορνεία.

[16] Lit., „ceea ce este sufocat”. Referirea se face la consumul de carne care provine de la animale ucise prin sufocare sau din care nu s-a scurs sângele.

[17] Interdicția are în vedere consumul de sânge care era interzis atât israeliților, cât și străinilor (Lev 17:10-16).

[18] Lit., „din generațiile din vechime”.

[19] În sensul unei confuzii cauzată de învățătură falsă, care produce agitație mentală și spirituală. Vezi BAGD 805, s.v.ταράσσω.

[20] Întrucât substantivul tradus cu „oameni” este în gr. la cazul D (ἀνθρώποις), este clar că el se referă la Barnaba și Pavel, corespunzând dativului τοῖς ἀγαπητοῖς din v.25. Așadar, nu și despre bărbații aleși de apostoli se spune că și-au consacrat viețile pentru Numele Domnului, ci doar despre Barnaba și Pavel.

[21] Verbul παραδίδωμι, a preda, a renunța la, are aici sensul de a risca. Vezi NIV, ESV, NRSV, NKJV et al.

[22] Cu toate că BAGD recomandă pentru ἐπάναγκες traducerea „lucruri necesare” (BAGD 282, s.v. ἐπάναγκες), consider că ele trebuie numite „reguli”, ceea ce de fapt sunt.

[23] Deși nu există niciun component semantic în cuvântul εἰδωλόθυτος, care să se refere la carne, al doilea element component (εἴδωλον + θύω) este verbul a jertfi. Aluzia este, fără îndoială, la carnea jertfită idolilor.

[24] Unele mss, printre care Codex Bezae (D), omit această restricție.

[25] Faptul că nu li se cerea să se circumcidă, cum cereau iudaizatorii, era pentru ei o ușurare și o mare încurajare.

[26] Lit., „prin mult cuvânt”. Având cuvântul λόγου la singular, BDAG 599-600, s.v. λόγος, recomandă traducerea „printr-o cuvântare lungă”.

[27] În limba greacă, expresia ποιεῖν χρόνον, a face timp, înseamnă, de fapt, a petrece timp. Vezi BAGD 682, s.v. ποιέω.

[28] Lit., „cu pace”. În multe traduceri, ideea este că cei doi au fost lăsați să plece „în pace” (BTF, GBV 2001, NTR, VDCC; engl. ASV, ESV, NRSV, HCSB). Textul este clar: cei doi misionari curieri, au fost trimiși „cu pace de la frați către…” (μετ’ εἰρήνης ἀπὸ τῶν ἀδελφῶν πρὸς …). „Cu pace” este o prescurtare a formei complete „cu urări de pace”. Așa  traduce în l.rom. NTC, iar în engl. CEB, NIV, ISV, NKJV . Versiunile BRC, VBA și VBOR sunt ambigui.

[29] Cele mai importante mss omit v. 34: Totuși, Sila a găsit cu cale să rămână acolo. El apare în mss mai târzii, probabil din dorința copiștilor de a explica asocierea dintre Sila și Pavel, în v. 40.

Publicat în Uncategorized | 2 comentarii

Despre cine spune Petru în Fapte 11:17 că au crezut?

Cei care cunosc limba greacă știu că ea nu ne poate scoate întotdeauna dintr-o încurcătură, în sensul elucidării înțelesului unui text. Dimpotrivă, se întâmplă uneori ca tocmai textul grecesc să ofere multiple posibilități de traducere, creând în felul acesta o confuzie totală. O astfel de situație doresc să prezint mai jos, situație creată de un participiu aorist care ne oferă nu mai puțin de șașe posibilități de traducere, toate corecte din punct de vedere gramatical. Este vorba despre participiul πιστεύσασιν din Fapte 11:17:

Textul în greacă:

εἰ οὖν τὴν ἴσην δωρεὰν ἔδωκεν αὐτοῖς ὁ θεὸς ὡς καὶ ἡμῖν πιστεύσασιν ἐπὶ τὸν κύριον Ἰησοῦν Χριστόν, ἐγὼ τίς ἤμην δυνατὸς κωλῦσαι τὸν θεόν;

Participiul πιστεύσασιν creează în context o situație de o ambiguitate extremă. În primul rând, traducătorul va trebui să decidă dacă îl va traduce cu valoare adverbială sau adjectivală. În al doilea rând, va trebui să decidă dacă acest participiu se referă la credința de la început a apostolilor sau la credința celor din casa lui Corneliu.

Cu valoare adverbială, participiul πιστεύσασιν poate fi tradus în următoarele moduri: „când am crezut” sau „după ce am crezut”, cu referire la apostoli și „când au crezut” sau „după ce au crezut” cu referire la cei din casa lui Corneliu. Cu valoare adjectivală, avem două posibilități de traducere: „nouă, care am crezut” sau „lor, care au crezut”.

Majoritatea traducerilor românești și englezești traduc participiul în cauză cu valoare adverbială, asociindu-l cu pronumele personal la dativ „nouă” (ἡμῖν). Ca exemplu, dau textul lui Cornilescu 1924:

Deci dacă Dumnezeu le-a dat acelaşi dar ca şi nouă, care am crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?”

În opinia mea, Petru nu este interesat aici să le vorbească apostolilor despre faptul că el, împreună cu grupul de ucenici au crezut la început. El este pus în situația de a da socoteală pentru faptul că a intrat în casa unui păgân și a stat la masă cu el. În apărarea pe care și-o construiește, Petru trebuie să îi convingă pe frații iudei că și cei din casa lui Corneliu, așa păgâni cum sunt văzuți, au crezut și au primit darul Duhului Sfânt. Dacă raționamentul este corect, atunci, prin metoda eliminării, din cele șase variante de traducere posibile, mai rămân trei care se referă la credința celor din casa lui Corneliu. Variantele sunt: „când au crezut” sau „după ce au crezut” și „lor, care au crezut”.

Va trebui acum, pe baza contextului, să decidem care din aceste trei variante reprezintă cel mai bine modul în care Petru se justifică înaintea celorlalți apostoli. Faptul că Dumnezeu le-a dat Duhul Sfânt acestor neevrei înainte ca Petru să poată evalua credința lor și să îi boteze în apă a constituit „asul din mânecă”, sistemul de apărare pe care Însuși Dumnezeu l-a construit pentru Petru în fața celorlalți apostoli. În urma acestei intervenții divine, Petru, în casa lui Corneliu întreabă: „Oare poate cineva opri apa?” Era convins de faptul că acești neevrei crezuseră în Domnul Isus și că, în baza credinței lor, trebuie să fie botezați. Tocmai acest lucru încearcă Petru să le explice apostolilor aici în cap. 11, când întreabă retoric „Cine eram eu ca să-L pot împiedica pe Dumnezeu?” Parafrazat, „Dumnezeu le-a dat Duhul Sfânt, semn că au crezut în Domnul Isus, iar acum trebuiau botezați. Mă puteam eu împotrivi lui Dumnezeu? Puteam eu refuza botezul, dacă au crezut?”

Întrucât, în casa lui Corneliu, actul credinței a fost simultan cu primirea Duhului de către acești neevrei, deși teologic distincte, traducerea adverbială „când au crezut” este mai potrivită decât „după ce au crezut”. Între valoarea adverbială a participiului πιστεύσασιν („când au crezut”) și valoarea adjectivală a lui („care au crezut”), traductologic prima variantă este preferabilă întrucât traducerea participiului cu valoare adjectivală cere introducerea pronumelui personal „lor” (pers. a III-a, dativ, pl.) între „nouă” și „care au crezut”: „dacă Dumnezeu le-a dat același dar ca și nouă, lor, care au crezut în Domnul Isus Hristos” (ca în VBA; vezi și VBOR și BRC).

Traducerea mea este: „dacă Dumnezeu le-a dat același dar ca și nouă, când au crezut în Domnul Isus Hristos, cine eram eu…?”

O alternativă: Unii traducători preferă să păstreze ambiguitatea din textul grecesc cu privire la identitatea celor care au crezut (πιστεύσασιν), considerând că este de datoria comentatorilor să elucideze acest aspect. Așa au gândit și traducătorii versiunii New English Translation (NET) care, traduc participiul cu valoare adverbială: „… if God gave them the same gift as he also gave us after believing in the Lord Jesus Christ, who was I to …?” Cititorul poate aplica cuvintele after believing la fel de bine pronumelui „them” cât și pronumelui „us”. Varianta românească ar fi: „dacă Dumnezeu le-a dat același dar ca și nouă, crezând în Domnul Isus Hristos, cine eram eu…?” Din păcate, în românește nu sună tot atât de bine ca în limba engleză!

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu

Ce înseamnă „Saul sufla amenințare și ucidere”?

La suprafață, propoziția pare a fi destul de inteligibilă: Saul, un iudei zelos, nutrește sentimente puternice împotriva discipolilor lui Isus și acționează în virtutea acestor sentimente prin amenințări și chiar ucideri. Analizând gramatical și filologic scurta propoziție, constatăm că „bucătăria internă” a acesteia este mult mai complicată.

Mai întâi, prin comparație, traducerea propoziției în diverse versiuni, românești și străine:

Textul în greacă: δ Σαλος τι μπνέων πειλς κα φόνου ες τος μαθητς το κυρίου.

 

Forme de traducere:

Forma A: Saul încă sufla ameninţare(a) şi ucidere(a) împotriva ucenicilor Domnului.” (VDDC, NTR, GBV 2001, NIV, HCSB et al.)

Forma B: „Saul, încă suflând amenințare și ucidere împotriva ucenicilor Domnului.” (VBOR, VBA, ESV, NRSV, NKJV, Segond, et al.)

Forma C: „Saul, tot urzind amenințare împotriva discipolilor Domnului” (NTC).

Diferența între formele A și B este minoră, în forma A verbele fiind la modul indicativ, iar în forma B la gerunziu. În toate aceste versiuni, însă, Saul „suflă” amenințare și ucidere. Din forma C, observăm că traducătorul nu se simte confortabil cu traducerea majoritară și, ca atare, înlocuiește verbul „a sufla” cu „a urzi”. Cu toate că traducerea C exprimă fidel intenția lui Saul, ea pierde din imagistica și expresivitatea textului original, calități pe care formele A și B le păstrează.

Și totuși, ce înseamnă „a sufla amenințare și ucidere”? Expresia poate avea mai multe înțelesuri, în funcție de sensul pe care îl dăm verbului ἐμπνέω, eu suflu în sau pe, eu inspir (inhalez), eu respir, verb folosit aici în sens figurat, pentru a exprima sentimentele nutrite de Saul și pornirile inimii lui. Iată câteva interpretări:

  1. Unii înțeleg verbul ἐμπνέω în sensul de a expira. În cazul acesta, „amenințarea și uciderea” sunt stări lăuntrice pe care Saul le „suflă” (expiră) în exterior, făcându-le vizibile.[1]
  2. Conform unor lexicoane, sensul primar al verbului ἐμπνέω este a inspira (aer) și, în consecință, Saul „inspiră” amenințare și ucidere, nu suflă (expiră). În acest caz, amenințarea și uciderea se găsesc în afară, dar Saul le inspiră ca pe oxigen; el trăiește prin aceste gânduri de răzbunare, se hrănește cu ele.[2]
  3. E. Schweizer traduce verbul ἐμπνέω prin „a fi plin de”, iar cele două genitive (ἀπειλῆς καὶ φόνου) ca fiind genitive partitive: „a fi plin de amenințare și ucidere”.[3]

Soluția lui Schweizer nu mi se pare deloc strălucită din două motive: 1) „amenințarea și uciderea” sunt consecințe ale sentimentelor nutrite de Saul, nu cauze care îi determină acțiunea; 2) traducerea verbului „a sufla” prin „a fi plin de” nu este deloc justificată filologic/traductologic; prin schimbarea unui verb de acțiune cu un verb static se pierde vivacitatea imaginii.

Agreând cu sensul de la pct. 1 al verbului ἐμπνέω, a expira, consider că Luca se referă aici la un suflu mult mai puternic și mânios decât o respirație normală și, de aceea, am ales să traduc verbul prin „a pufni”. Îmi bazez alegerea pe dovezi care atestă folosirea verbului în lumea animalelor, în special a cailor, care pufnesc pe nări atunci când sunt nervoși sau speriați.[4]

În ce privește substantivele care stau pe lângă acest verb, ambele sunt la cazul genitiv –  πειλς κα φόνου.  Am văzut mai sus că mulți traducători înțeleg acest genitiv ca fiind un genitiv partitiv care exprimă sursa din care se alimentează Saul. În opinia mea, sursa „pufnetului” lui Saul nu o constituie „amenințarea și uciderea” (ca la pct. 1 și 3 mai sus) ci „pornirile răutăcioase” (Rom 1:29) din inima lui Saul, porniri care s-au transformat într-o furie nestăvilită, exprimată plastic de Luca printr-un pufnet asemănător celui scos de caii nervoși. Eu înțeleg genitivul celor două substantive ca fiind un genitiv de intenție: „pufnetul” lui Saul exprimă o intenție „de amenințare și ucidere”. Amenințările și uciderile sunt anunțate de această suflare zgomotoasă. De aceea, pufnetul este unul „de amenințare și ucidere”.

Totuși, consider că forma „pufnind a amenințare și ucidere” exprimă și mai clar intenția zelosului Saul decât „pufnind de amenințare și ucidere”.

[1] C.F.D. Moule, Idiom Book of the New Testament Greek, Cambridge 1953, p. 36-37;

[2] Grimm-Thayer, Greek-English Lexicon of the New Testament, Edinburgh, 1901, s.v.

[3] E. Schweizer, TWNT, VI, 450; Pieter W. Van der Horst, „The Hellenistic Background of Acts 9:1: Snorting Threat and Murder”, în Jews and Christians in Their Graeco-Roman Context, Tübingen, Mohr Siebeck, 2006, p. 174-175.

[4] Liddell-Scott, Greek-English Lexicon, Oxford, Clarendon Press, 1940, p. 546; s.v. „Breath, Breathing”, în International Standard Bible Encyclopedia, vol. I, p. 518.

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

S-au rugat ucenicii în Fapte 4:30 pentru vindecări, semne și minuni?

În majoritatea traducerilor în limba română și în câteva versiuni de circulație în limba engleză, în Fapte 4:30 ucenicii se roagă ca Dumnezeu să-Și întindă mâna și să facă vindecări, semne și minuni. Vom analiza mai jos dacă, prin rugăciunea lor, ucenicii cer ca Dumnezeu să acționeze miraculos sau, pur și simplu, se așteaptă ca El să lucreze în felul acesta.

Textul în limba greacă (v. 29-30):

29 καὶ τὰ νῦν, κύριε, ἔπιδε ἐπὶ τὰς ἀπειλὰς αὐτῶν καὶ δὸς τοῖς δούλοις σου μετὰ παρρησίας πάσης λαλεῖν τὸν λόγον σου, 30 ἐν τῷ τὴν χεῖρά σου ἐκτείνειν σε εἰς ἴασιν καὶ σημεῖα καὶ τέρατα γίνεσθαι διὰ τοῦ ὀνόματος τοῦ ἁγίου παιδός σου Ἰησοῦ.

Versiunea Cornilescu 1924:

29 Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala 30 şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.”

Versiunea GBV 2001:

29 Şi acum, Doamne, priveşte la ameninţările lor şi dă robilor Tăi să poată vesti Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala, 30 întinzându-Ţi Tu mâna, spre vindecare şi spre a se face semne şi minuni prin Numele Sfântului Tău Slujitor, Isus“.

 

Traducerea infinitivului ἐκτείνειν prin imperativul „întinde[-Ți], așa cum apare în Cornilescu 1924, este comună celor mai multe versiuni în limba română. După cum se vede mai sus, GBV 2001 (dar și BRC) traduce infinitivul printr-un gerunziu – „întinzând”. Această opțiune semnalează o îndepărtare de tonul unei rugăciuni care cere – „întinde-Ți mâna”.

Verbul cu pricina, a întinde, este parte a unei construcții gramaticale care apare frecvent în Noul Testament: prepoziția ἐν urmată de un infinitiv articular; în cazul de față ἐν τῷ ἐκτείνειν. Construcția ἐν τῷ urmată de infinitivul prezent al unui verb exprimă simultaneitate între acțiunea infinitivului și cea a verbului pe lângă care stă. Așadar, o astfel de construcție este temporală și se traduce cu „în timp ce”, „pe când” sau „în procesul de a…”. Apare de cca. 500 de ori în LXX și de 55 de ori în NT (vezi de ex., Mt 13:4, 25; Lc 1:8, 21, 2:27, 8:5, 24:51; Fa 9:3; Evr 8:13 et. al.). Aproape 75% din ocurențele în NT se găsesc în scrierile lucane, stilul lui Luca fiind influențat de LXX mai mult decât al celorlalți autori noutestamentari. După cum se vede și în cazul de față, într-o astfel de construcție, subiectul („Tu”) este în cazul acuzativ (σε), nu în nominativ, așa cum stă el de obicei.

În textul de față, avem două infinitive – ἐκτείνειν, a întinde, și γίνεσθαι, a avea loc, a se întâmpla – care sunt guvernate de construcția ἐν τῷ. Ambele infinitive sunt la timpul prezent. Ucenicii se roagă pentru îndrăzneală în vestirea Cuvântului, în timp ce Dumnezeu Își întinde mâna „spre vindecare” și în timp ce se fac semne și minuni. Acțiunea ucenicilor de a vesti Cuvântul  este simultană cu acțiunea lui Dumnezeu de a-Și întinde mâna și de a face vindecări, semne și minuni. Așadar, traducerea mea este:

29 Și acum, Doamne, privește la amenințările lor și dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala, 30 în timp ce Tu Îți întinzi mâna spre vindecare și [în timp ce] se fac semne și minuni, prin Numele Robului Tău Cel sfânt, Isus.”

 

Înțelegerea mea este că, spre deosebire de majoritatea traducerilor în limba română, în textul original ucenicii nu se roagă și pentru vindecări, semne și minuni, ci doar pentru îndrăzneală în vestirea Cuvântului. S-ar putea ca cineva să obiecteze și să spună: „Totuși, ucenicii Îi sugerează, cel puțin, lui Dumnezeu să facă vindecări, semne și minuni, chiar dacă nu se roagă în mod explicit pentru aceste acțiuni miraculoase.” Sunt de acord că textul poate fi înțeles ca o sugestie. Eu aș privi-o, mai degrabă, ca fiind o așteptare a ucenicilor ca Dumnezeu să intervină în mod miraculos, în timp ce ei propovăduiesc Evanghelia.

Evident că ucenicii nu sunt complet detașați de săvârșirea semnelor și minunilor. Dimpotrivă, ei sunt implicați, întrucât acestea se fac în Numele lui Isus, „Robul Cel Sfânt” al lui Dumnezeu. Totuși, faptul că ucenicii vor fi „actori” în săvârșirea acestor minuni, atunci când acestea vor avea loc, nu trebuie să îl determine pe traducător să introducă în rugăciunea ucenicilor o cerință care nu a fost exprimată explicit în textul original. Aștept opinia colegilor traducători și a celor pasionați de traducerea Noului Testament.

 

Sărbători fericite tuturor!

Publicat în Uncategorized | 8 comentarii

Fapte 1:7 – Tatăl, vremurile și soroacele

În această postare nu sunt preocupat de traducerea corectă a substantivelor χρόνος și καιρός ci de ceea ce face Tatăl, conform spuselor lui Isus, cu aceste „vremuri și soroace”.

Traducerea părții finale a versetului 7 diferă substanțial de la o versiune la alta. În mare, am putea grupa aceste traduceri în două variante care reușesc să transmită două idei complet diferite:

Varianta 1                                            

„Nu este [treaba] voastră să cunoaşteţi vremuri sau timpuri (momente în timp) pe care Tatăl le-a așezat/păstrat/ține sub stăpânirea Sa.” (ASV, CEV, Cornilescu, SBIR)

Varianta  2                                    

„Nu este [treaba] voastră să cunoaşteţi vremuri sau timpuri (momente în timp) pe care Tatăl le-a rânduit prin autoritatea Sa.” (ESV, Holman, NASB, NIV, NRSV, etc.)

Varianta 1 transmite ideea că Tatăl a hotărât să păstreze pentru Sine, ca secrete, informațiile cu privire la vremurile și evenimentele eshatologice. Așa cum se exprimă Cornilescu, El (Tatăl) „le-a păstrat sub stăpânirea Sa”. Chiar și trimiterile recomandate de Cornilescu întăresc ideea că nimeni altul, cu excepția Tatălui, nu are acces la aceste informații.

Varianta 2 transmite ideea că Tatăl este Cel care a rânduit aceste „vremuri și soroace” prin autoritatea Sa. În consecință, cunoașterea lor trebuie lăsată în grija Tatălui.

Cele două variante sunt rezultatul felului în care traducătorii au înțeles sensul următoarelor cuvinte: verbul τίθημι, prepoziția ἐν și substantivul ἐξουσία.

Problema majoră pe care o pun versiunile Cornilescu și SBIR, cred eu, constă în faptul că traduc verbul τίθημι cu „a păstra”, respectiv „a ține”. Nu am găsit aceste două sensuri ale verbului în NT sau în alte texte. Nici lexicoanele nu par să susțină o astfel de echivalare. Pe de altă parte, versiunea ASV reușește să transmită ideea exclusivității deținute de Tatăl fără a forța sensul vreunui cuvânt. Pur și simplu, prin traducerea prepoziției ἐν cu „within” (hath set within his own authority”), echivalență perfect valabilă, se transmite ideea că „vremurile sau soroacele” sunt în zona de autoritate a Tatălui, în „jurisdicția” Sa. Cealaltă versiune menționată, CEV, fiind o traducere dinamică, nu încearcă să traducă nici măcar unul din cele trei cuvinte cheie. Ea redă ideea exclusivității printr-o parafrază – „that only the Father controls.

Traducerea în varianta 2 pare să fie și ea în ordine atâta vreme cât verbul τίθημι poate fi tradus cu sensul de „a rândui” iar prepoziția ἐν cu sensul „prin”. Lexiconul Liddell-Scott (1996) redă pentru verbul τίθημι și sensurile: dispose, order, ordain și bring to pass (p. 1791). Verbul apare cu sensul de „a rândui” chiar și în NT. În relatarea lui Luca (Fapte 20:28), Pavel spune prezbiterilor din Efes: „Duhul Sfânt „v-a pus/rânduit” episcopi ca să păstoriți…” (τὸ πνεῦμα τὸ ἅγιον ἔθετο ἐπισκόπους, ποιμαίνειν…). La Rom 3:25, Pavel spune despre Hristos: Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie … o jertfă de ispăşire” (ὃν προέθετο ὁ θεὸς ἱλαστήριον), sau în 1 Tes 5:9 despre credincioși: „căci Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie” (ὅτι οὐκ ἔθετο ἡμᾶς ὁ θεὸς εἰς ὀργὴν). Că prepoziția ἐν împreună cu un pronume sau substantiv poate indica și mijlocul/agenția prin care se desfășoară o acțiune se vede clar în 1 Cor 6:2. Aici, Pavel le spune corintenilor: „prin voi va fi judecată lumea” (ἐν ὑμῖν κρίνεται ὁ κόσμος).

Având în vedere faptul că ambele variante de traducere sunt posibile, rămâne să ne întrebăm care a fost ideea pe care Isus a vrut să o transmită ucenicilor lui – cea conținută în Varianta 1 sau cea proprie Variantei 2? Varianta 1 mi se pare logică, având în vedere contrastul pe care îl introduce – „nu este treaba voastră să cunoașteți … este prerogativa Tatălui” (evident, parafrazat). Dar și în Varianta 2 este logică. Ideea este: „nu este treaba voastră să cunoașteți vremuri sau timpuri pe care însuși Dumnezeu, prin autoritatea pe care o are, le-a rânduit și care ar trebui să rămână în grija Lui”.

Aștept opiniile colegilor traducători cu privire la ideea pe care consideră că a vrut să o transmită Isus în v.7b, dar și cu privire la traducerile Cornilescu și SBIR care, în opinia mea, traduc forțat verbul τίθημι.

Publicat în Uncategorized | 2 comentarii

Proiectul din spatele acestui blog

Mi-am deschis și eu blog. Nu pentru că am vrut să fiu „în rând cu lumea”. La urma urmei, în comparație cu alte forme mult mai avansate de comunicare pe internet, blogăritul pare acum o activitate demodată. Mi-am deschis blog pentru că doresc să-l folosesc eficient, ca instrument de comunicare cu oameni specializați într-un domeniu destul de îngust.

În spatele acestui blog stă un mare proiect pe care, din lipsă de timp, l-am ținut încătușat mulți ani. În nădejdea că Dumnezeu mă va binecuvânta cu viață și sănătate, în anii care urmează îmi voi dedica timpul și energia acestui proiect de suflet care, într-un fel, aș dori să-mi încununeze cariera și activitatea publicistică. Este vorba de traducerea Noului Testament direct din limba greacă. Mai am alte două proiecte de cercetare mai mărunte care îmi stau pe suflet, unul din ele abordând înțelesul cuvintelor mai dificile ale Domnului Isus.

Traducerea Scripturii, ca de altfel a oricărui text, se poate face urmând una din cele trei metode de traducere: traducerea literală, traducerea echivalentului dinamic sau traducerea liberă.

Traducerea literală caută, pe cât posibil, să găsească pentru fiecare cuvânt din limba originală un cuvânt în limba în care este tradus. De aceea, metoda de traducere este cunoscută în termeni populari ca traducere „cuvânt cu cuvânt”. Evident că denumirea populară a metodei conține în ea o exagerare, întrucât fiecare limbă are expresii și locuțiuni verbale care nu pot fi traduse în altă limbă traducând fiecare cuvânt în parte. Un avantaj primar al traducerii literale constă în faptul că această metodă de traducere păstrează distanța istorică între lumea textului tradus și lumea cititorului, nu doar în ce privește evenimentele și datele istorice, ci și în ce privește denumirea unor instituții, funcții de conducere, obiecte, monede sau a altor entități caracteristice acelei vremi. Ca dezavantaj, am putea aminti faptul că, uneori, produsul metodei literale poate fi un text greu de citit.

Metoda de traducere prin echivalentul dinamic al textului original mai este cunoscută în termeni populari ca o traducere „idee cu idee”. Din perspectiva proponenților acestei metode, în traducere nu este important să traduci fiecare cuvânt ci important este să traduci fiecare idee. La urma urmei, spun aceștia, menirea cuvintelor este să exprime idei. Metoda traducerii prin echivalentul dinamic caută să păstreze distanța istorică în ce privește evenimentele și datele istorice, dar își rezervă dreptul de a găsi un echivalent dinamic, ancorat în realitatea zilelor noastre, pentru denumiri ale unor instituții, funcții de conducere et cetera, caracteristice vremurilor descrise în textul original.

Metoda traducerii libere mai este cunoscută și ca traducere parafrazată. Prin această metodă se traduc ideile textului original, fără a se ține cont de cuvintele și limba textului original sau de distanța istorică dintre cititor și lumea textului original. În multe texte parafrazate, această distanță istorică este eliminată prin ilustrarea unor idei și concepte cu exemple din zilele noastre (de ex., Luca 7:24, 25, 32 în The Message). Această metodă de traducere încearcă să facă textul original ușor de înțeles pentru cititorul contemporan dar, în urmărirea acestui scop, se pierde precizia traducerii, diviziunea clară între versete și, uneori, chiar intenția textului original. Versiunile parafrazate sunt cele mai criticate din cauza deviațiilor de la înțelesul original al textului biblic, a stilului liber și, pe alocurea, a lipsei de reverență față de textul sacru.

Pentru că, deocamdată, nu dispunem de o gamă variată de traduceri ale Bibliei în limba română, voi oferi exemple de versiuni în limba engleză care sunt rezultatul metodelor de traducere prezentate mai sus. La traducerea literală putem încadra următoarele versiuni: New American Standard Bible (NASB), English Standard Version (ESV), King James Version (KJV), New King James Version (NKJV), Revised Standard Version (RSV) și altele. Traducerea prin echivalentul dinamic a dat naștere la versiuni precum New International Version (NIV), New Revised Standard Version (NRSV), New American Bible (NAB), New Jerusalem Bible (NJB), New Century Version (NCV), Good News Bible (GNB), Contemporary English Version (CEV, fosta TEV) și altele. În categoria traducerilor libere, sau parafrazate, includem The Living Bible (TLB) și The Message, ultima fiind cea mai recentă și mai liberă parafrazare a Scripturii.

Ar mai fi de menționat că în ultimii ani încep să apară în zona traducerii libere sau prin echivalentul dinamic noi versiuni ale Bibliei aservite noii „religii” a corectitudinii politice, versiuni care folosesc un limbaj inclusiv, user-friendly pentru feminiști, musulmani sau membri ai minorităților LGBT&Q. Dintre aceste versiuni amintim doar trei: The Bible in a More Just Language (2006, Frankfurt), Open English Bible (OEB, 2013) și, într-o măsură mai mică, ediția revizuită a NIV (2011) care, pe alocurea, folosește „gender-neutral language”. Faptul că se găsesc oameni pentru care corectitudinea politică înseamnă mai mult decât caracterul sacru al Sfintelor Scripturi este trist, dar nu ne mai miră în lumea în care trăim.

Traducerea Noului Testament la care doresc să lucrez în următorii ani va fi una literală. Nici nu m-aș apuca de un alt gen de traducere. Nu pentru că aș desconsidera celelalte două metode, ci pentru că doresc să produc o traducere exactă care să nu valorifice creativitatea mea decât în zona alegerii celor mai potrivite cuvinte și a stilului. Se știe că în munca de cercetare a Sfintelor Scripturi se folosește ori textul original (în ebraică sau greacă) ori o traducerea literală a acestuia. Intenția mea este ca traducerea pe care o voi produce să se adreseze în primul rând celor dedicați studiului Scripturii și cercetării teologice. Pentru aceștia, voi introduce în notele de subsol, acolo unde este nevoie, explicații prin care să-mi justific opțiunile în alegerea termenilor sau să fac aprecieri comparative cu alte versiuni românești. Pe de altă parte, doresc să produc un text care, atunci când va fi dezbrăcat de aparatul tehnic, să fie accesibil, ușor de citit și inteligibil și pentru omul de rând.

Cum spuneam mai sus, este un proiect care mi-a stat pe suflet de multă vreme și care de abia acum începe să se înfiripeze. Mi-aș dori să fie un proiect care nu doar să valorifice o pasiune ci care să-L și onoreze pe Cel care este Logosul etern, personajul principal al textului sacru. Responsabilitatea traducătorului de texte sacre este imensă. Orice sprijin spiritual sau de specialitate, atunci când mă voi împotmoli, este binevenit.

Aici pe acest blog este locul întâlnirii cu cei care sunt pasionați de traducerea Sfintelor Scripturi, care pot și doresc să dea o mână de ajutor atunci când va fi nevoie. Vă aștept!

Publicat în Uncategorized | 7 comentarii