S-au rugat ucenicii în Fapte 4:30 pentru vindecări, semne și minuni?

În majoritatea traducerilor în limba română și în câteva versiuni de circulație în limba engleză, în Fapte 4:30 ucenicii se roagă ca Dumnezeu să-Și întindă mâna și să facă vindecări, semne și minuni. Vom analiza mai jos dacă, prin rugăciunea lor, ucenicii cer ca Dumnezeu să acționeze miraculos sau, pur și simplu, se așteaptă ca El să lucreze în felul acesta.

Textul în limba greacă (v. 29-30):

29 καὶ τὰ νῦν, κύριε, ἔπιδε ἐπὶ τὰς ἀπειλὰς αὐτῶν καὶ δὸς τοῖς δούλοις σου μετὰ παρρησίας πάσης λαλεῖν τὸν λόγον σου, 30 ἐν τῷ τὴν χεῖρά σου ἐκτείνειν σε εἰς ἴασιν καὶ σημεῖα καὶ τέρατα γίνεσθαι διὰ τοῦ ὀνόματος τοῦ ἁγίου παιδός σου Ἰησοῦ.

Versiunea Cornilescu 1924:

29 Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala 30 şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui sfânt, Isus.”

Versiunea GBV 2001:

29 Şi acum, Doamne, priveşte la ameninţările lor şi dă robilor Tăi să poată vesti Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala, 30 întinzându-Ţi Tu mâna, spre vindecare şi spre a se face semne şi minuni prin Numele Sfântului Tău Slujitor, Isus“.

 

Traducerea infinitivului ἐκτείνειν prin imperativul „întinde[-Ți], așa cum apare în Cornilescu 1924, este comună celor mai multe versiuni în limba română. După cum se vede mai sus, GBV 2001 (dar și BRC) traduce infinitivul printr-un gerunziu – „întinzând”. Această opțiune semnalează o îndepărtare de tonul unei rugăciuni care cere – „întinde-Ți mâna”.

Verbul cu pricina, a întinde, este parte a unei construcții gramaticale care apare frecvent în Noul Testament: prepoziția ἐν urmată de un infinitiv articular; în cazul de față ἐν τῷ ἐκτείνειν. Construcția ἐν τῷ urmată de infinitivul prezent al unui verb exprimă simultaneitate între acțiunea infinitivului și cea a verbului pe lângă care stă. Așadar, o astfel de construcție este temporală și se traduce cu „în timp ce”, „pe când” sau „în procesul de a…”. Apare de cca. 500 de ori în LXX și de 55 de ori în NT (vezi de ex., Mt 13:4, 25; Lc 1:8, 21, 2:27, 8:5, 24:51; Fa 9:3; Evr 8:13 et. al.). Aproape 75% din ocurențele în NT se găsesc în scrierile lucane, stilul lui Luca fiind influențat de LXX mai mult decât al celorlalți autori noutestamentari. După cum se vede și în cazul de față, într-o astfel de construcție, subiectul („Tu”) este în cazul acuzativ (σε), nu în nominativ, așa cum stă el de obicei.

În textul de față, avem două infinitive – ἐκτείνειν, a întinde, și γίνεσθαι, a avea loc, a se întâmpla – care sunt guvernate de construcția ἐν τῷ. Ambele infinitive sunt la timpul prezent. Ucenicii se roagă pentru îndrăzneală în vestirea Cuvântului, în timp ce Dumnezeu Își întinde mâna „spre vindecare” și în timp ce se fac semne și minuni. Acțiunea ucenicilor de a vesti Cuvântul  este simultană cu acțiunea lui Dumnezeu de a-Și întinde mâna și de a face vindecări, semne și minuni. Așadar, traducerea mea este:

29 Și acum, Doamne, privește la amenințările lor și dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala, 30 în timp ce Tu Îți întinzi mâna spre vindecare și [în timp ce] se fac semne și minuni, prin Numele Robului Tău Cel sfânt, Isus.”

 

Înțelegerea mea este că, spre deosebire de majoritatea traducerilor în limba română, în textul original ucenicii nu se roagă și pentru vindecări, semne și minuni, ci doar pentru îndrăzneală în vestirea Cuvântului. S-ar putea ca cineva să obiecteze și să spună: „Totuși, ucenicii Îi sugerează, cel puțin, lui Dumnezeu să facă vindecări, semne și minuni, chiar dacă nu se roagă în mod explicit pentru aceste acțiuni miraculoase.” Sunt de acord că textul poate fi înțeles ca o sugestie. Eu aș privi-o, mai degrabă, ca fiind o așteptare a ucenicilor ca Dumnezeu să intervină în mod miraculos, în timp ce ei propovăduiesc Evanghelia.

Evident că ucenicii nu sunt complet detașați de săvârșirea semnelor și minunilor. Dimpotrivă, ei sunt implicați, întrucât acestea se fac în Numele lui Isus, „Robul Cel Sfânt” al lui Dumnezeu. Totuși, faptul că ucenicii vor fi „actori” în săvârșirea acestor minuni, atunci când acestea vor avea loc, nu trebuie să îl determine pe traducător să introducă în rugăciunea ucenicilor o cerință care nu a fost exprimată explicit în textul original. Aștept opinia colegilor traducători și a celor pasionați de traducerea Noului Testament.

 

Sărbători fericite tuturor!

Publicat în Uncategorized | 8 comentarii

Fapte 1:7 – Tatăl, vremurile și soroacele

În această postare nu sunt preocupat de traducerea corectă a substantivelor χρόνος și καιρός ci de ceea ce face Tatăl, conform spuselor lui Isus, cu aceste „vremuri și soroace”.

Traducerea părții finale a versetului 7 diferă substanțial de la o versiune la alta. În mare, am putea grupa aceste traduceri în două variante care reușesc să transmită două idei complet diferite:

Varianta 1                                            

„Nu este [treaba] voastră să cunoaşteţi vremuri sau timpuri (momente în timp) pe care Tatăl le-a așezat/păstrat/ține sub stăpânirea Sa.” (ASV, CEV, Cornilescu, SBIR)

Varianta  2                                    

„Nu este [treaba] voastră să cunoaşteţi vremuri sau timpuri (momente în timp) pe care Tatăl le-a rânduit prin autoritatea Sa.” (ESV, Holman, NASB, NIV, NRSV, etc.)

Varianta 1 transmite ideea că Tatăl a hotărât să păstreze pentru Sine, ca secrete, informațiile cu privire la vremurile și evenimentele eshatologice. Așa cum se exprimă Cornilescu, El (Tatăl) „le-a păstrat sub stăpânirea Sa”. Chiar și trimiterile recomandate de Cornilescu întăresc ideea că nimeni altul, cu excepția Tatălui, nu are acces la aceste informații.

Varianta 2 transmite ideea că Tatăl este Cel care a rânduit aceste „vremuri și soroace” prin autoritatea Sa. În consecință, cunoașterea lor trebuie lăsată în grija Tatălui.

Cele două variante sunt rezultatul felului în care traducătorii au înțeles sensul următoarelor cuvinte: verbul τίθημι, prepoziția ἐν și substantivul ἐξουσία.

Problema majoră pe care o pun versiunile Cornilescu și SBIR, cred eu, constă în faptul că traduc verbul τίθημι cu „a păstra”, respectiv „a ține”. Nu am găsit aceste două sensuri ale verbului în NT sau în alte texte. Nici lexicoanele nu par să susțină o astfel de echivalare. Pe de altă parte, versiunea ASV reușește să transmită ideea exclusivității deținute de Tatăl fără a forța sensul vreunui cuvânt. Pur și simplu, prin traducerea prepoziției ἐν cu „within” (hath set within his own authority”), echivalență perfect valabilă, se transmite ideea că „vremurile sau soroacele” sunt în zona de autoritate a Tatălui, în „jurisdicția” Sa. Cealaltă versiune menționată, CEV, fiind o traducere dinamică, nu încearcă să traducă nici măcar unul din cele trei cuvinte cheie. Ea redă ideea exclusivității printr-o parafrază – „that only the Father controls.

Traducerea în varianta 2 pare să fie și ea în ordine atâta vreme cât verbul τίθημι poate fi tradus cu sensul de „a rândui” iar prepoziția ἐν cu sensul „prin”. Lexiconul Liddell-Scott (1996) redă pentru verbul τίθημι și sensurile: dispose, order, ordain și bring to pass (p. 1791). Verbul apare cu sensul de „a rândui” chiar și în NT. În relatarea lui Luca (Fapte 20:28), Pavel spune prezbiterilor din Efes: „Duhul Sfânt „v-a pus/rânduit” episcopi ca să păstoriți…” (τὸ πνεῦμα τὸ ἅγιον ἔθετο ἐπισκόπους, ποιμαίνειν…). La Rom 3:25, Pavel spune despre Hristos: Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie … o jertfă de ispăşire” (ὃν προέθετο ὁ θεὸς ἱλαστήριον), sau în 1 Tes 5:9 despre credincioși: „căci Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie” (ὅτι οὐκ ἔθετο ἡμᾶς ὁ θεὸς εἰς ὀργὴν). Că prepoziția ἐν împreună cu un pronume sau substantiv poate indica și mijlocul/agenția prin care se desfășoară o acțiune se vede clar în 1 Cor 6:2. Aici, Pavel le spune corintenilor: „prin voi va fi judecată lumea” (ἐν ὑμῖν κρίνεται ὁ κόσμος).

Având în vedere faptul că ambele variante de traducere sunt posibile, rămâne să ne întrebăm care a fost ideea pe care Isus a vrut să o transmită ucenicilor lui – cea conținută în Varianta 1 sau cea proprie Variantei 2? Varianta 1 mi se pare logică, având în vedere contrastul pe care îl introduce – „nu este treaba voastră să cunoașteți … este prerogativa Tatălui” (evident, parafrazat). Dar și în Varianta 2 este logică. Ideea este: „nu este treaba voastră să cunoașteți vremuri sau timpuri pe care însuși Dumnezeu, prin autoritatea pe care o are, le-a rânduit și care ar trebui să rămână în grija Lui”.

Aștept opiniile colegilor traducători cu privire la ideea pe care consideră că a vrut să o transmită Isus în v.7b, dar și cu privire la traducerile Cornilescu și SBIR care, în opinia mea, traduc forțat verbul τίθημι.

Publicat în Uncategorized | 2 comentarii

Proiectul din spatele acestui blog

Mi-am deschis și eu blog. Nu pentru că am vrut să fiu „în rând cu lumea”. La urma urmei, în comparație cu alte forme mult mai avansate de comunicare pe internet, blogăritul pare acum o activitate demodată. Mi-am deschis blog pentru că doresc să-l folosesc eficient, ca instrument de comunicare cu oameni specializați într-un domeniu destul de îngust.

În spatele acestui blog stă un mare proiect pe care, din lipsă de timp, l-am ținut încătușat mulți ani. În nădejdea că Dumnezeu mă va binecuvânta cu viață și sănătate, în anii care urmează îmi voi dedica timpul și energia acestui proiect de suflet care, într-un fel, aș dori să-mi încununeze cariera și activitatea publicistică. Este vorba de traducerea Noului Testament direct din limba greacă. Mai am alte două proiecte de cercetare mai mărunte care îmi stau pe suflet, unul din ele abordând înțelesul cuvintelor mai dificile ale Domnului Isus.

Traducerea Scripturii, ca de altfel a oricărui text, se poate face urmând una din cele trei metode de traducere: traducerea literală, traducerea echivalentului dinamic sau traducerea liberă.

Traducerea literală caută, pe cât posibil, să găsească pentru fiecare cuvânt din limba originală un cuvânt în limba în care este tradus. De aceea, metoda de traducere este cunoscută în termeni populari ca traducere „cuvânt cu cuvânt”. Evident că denumirea populară a metodei conține în ea o exagerare, întrucât fiecare limbă are expresii și locuțiuni verbale care nu pot fi traduse în altă limbă traducând fiecare cuvânt în parte. Un avantaj primar al traducerii literale constă în faptul că această metodă de traducere păstrează distanța istorică între lumea textului tradus și lumea cititorului, nu doar în ce privește evenimentele și datele istorice, ci și în ce privește denumirea unor instituții, funcții de conducere, obiecte, monede sau a altor entități caracteristice acelei vremi. Ca dezavantaj, am putea aminti faptul că, uneori, produsul metodei literale poate fi un text greu de citit.

Metoda de traducere prin echivalentul dinamic al textului original mai este cunoscută în termeni populari ca o traducere „idee cu idee”. Din perspectiva proponenților acestei metode, în traducere nu este important să traduci fiecare cuvânt ci important este să traduci fiecare idee. La urma urmei, spun aceștia, menirea cuvintelor este să exprime idei. Metoda traducerii prin echivalentul dinamic caută să păstreze distanța istorică în ce privește evenimentele și datele istorice, dar își rezervă dreptul de a găsi un echivalent dinamic, ancorat în realitatea zilelor noastre, pentru denumiri ale unor instituții, funcții de conducere et cetera, caracteristice vremurilor descrise în textul original.

Metoda traducerii libere mai este cunoscută și ca traducere parafrazată. Prin această metodă se traduc ideile textului original, fără a se ține cont de cuvintele și limba textului original sau de distanța istorică dintre cititor și lumea textului original. În multe texte parafrazate, această distanță istorică este eliminată prin ilustrarea unor idei și concepte cu exemple din zilele noastre (de ex., Luca 7:24, 25, 32 în The Message). Această metodă de traducere încearcă să facă textul original ușor de înțeles pentru cititorul contemporan dar, în urmărirea acestui scop, se pierde precizia traducerii, diviziunea clară între versete și, uneori, chiar intenția textului original. Versiunile parafrazate sunt cele mai criticate din cauza deviațiilor de la înțelesul original al textului biblic, a stilului liber și, pe alocurea, a lipsei de reverență față de textul sacru.

Pentru că, deocamdată, nu dispunem de o gamă variată de traduceri ale Bibliei în limba română, voi oferi exemple de versiuni în limba engleză care sunt rezultatul metodelor de traducere prezentate mai sus. La traducerea literală putem încadra următoarele versiuni: New American Standard Bible (NASB), English Standard Version (ESV), King James Version (KJV), New King James Version (NKJV), Revised Standard Version (RSV) și altele. Traducerea prin echivalentul dinamic a dat naștere la versiuni precum New International Version (NIV), New Revised Standard Version (NRSV), New American Bible (NAB), New Jerusalem Bible (NJB), New Century Version (NCV), Good News Bible (GNB), Contemporary English Version (CEV, fosta TEV) și altele. În categoria traducerilor libere, sau parafrazate, includem The Living Bible (TLB) și The Message, ultima fiind cea mai recentă și mai liberă parafrazare a Scripturii.

Ar mai fi de menționat că în ultimii ani încep să apară în zona traducerii libere sau prin echivalentul dinamic noi versiuni ale Bibliei aservite noii „religii” a corectitudinii politice, versiuni care folosesc un limbaj inclusiv, user-friendly pentru feminiști, musulmani sau membri ai minorităților LGBT&Q. Dintre aceste versiuni amintim doar trei: The Bible in a More Just Language (2006, Frankfurt), Open English Bible (OEB, 2013) și, într-o măsură mai mică, ediția revizuită a NIV (2011) care, pe alocurea, folosește „gender-neutral language”. Faptul că se găsesc oameni pentru care corectitudinea politică înseamnă mai mult decât caracterul sacru al Sfintelor Scripturi este trist, dar nu ne mai miră în lumea în care trăim.

Traducerea Noului Testament la care doresc să lucrez în următorii ani va fi una literală. Nici nu m-aș apuca de un alt gen de traducere. Nu pentru că aș desconsidera celelalte două metode, ci pentru că doresc să produc o traducere exactă care să nu valorifice creativitatea mea decât în zona alegerii celor mai potrivite cuvinte și a stilului. Se știe că în munca de cercetare a Sfintelor Scripturi se folosește ori textul original (în ebraică sau greacă) ori o traducerea literală a acestuia. Intenția mea este ca traducerea pe care o voi produce să se adreseze în primul rând celor dedicați studiului Scripturii și cercetării teologice. Pentru aceștia, voi introduce în notele de subsol, acolo unde este nevoie, explicații prin care să-mi justific opțiunile în alegerea termenilor sau să fac aprecieri comparative cu alte versiuni românești. Pe de altă parte, doresc să produc un text care, atunci când va fi dezbrăcat de aparatul tehnic, să fie accesibil, ușor de citit și inteligibil și pentru omul de rând.

Cum spuneam mai sus, este un proiect care mi-a stat pe suflet de multă vreme și care de abia acum începe să se înfiripeze. Mi-aș dori să fie un proiect care nu doar să valorifice o pasiune ci care să-L și onoreze pe Cel care este Logosul etern, personajul principal al textului sacru. Responsabilitatea traducătorului de texte sacre este imensă. Orice sprijin spiritual sau de specialitate, atunci când mă voi împotmoli, este binevenit.

Aici pe acest blog este locul întâlnirii cu cei care sunt pasionați de traducerea Sfintelor Scripturi, care pot și doresc să dea o mână de ajutor atunci când va fi nevoie. Vă aștept!

Publicat în Uncategorized | 7 comentarii